31 iulie
Spa pentru minte si suflet
E Timpul – ascultă-ţi inima!
Cinefocus ep. 25
Spa pentru minte si suflet
E Timpul – ascultă-ţi inima!
Cinefocus ep. 25
Cu siguranță, Eckhart Tolle este unul dintre maeștrii cei mai căutați ai momentului prezent. Născut în Europa, el a devenit foarte cunoscut mai ales în America odată cu publicarea cărții „Puterea prezentului. Ghid de dezvoltare spirituală”, carte celebră deja în toată lumea, tradusă în 17…
Concertul este capodopera regizorului român Radu Mihăileanu, stabilit în Franța. Este o comedie și o dramă în același timp, cu un simț al umorului de o deosebită finețe, având în distribuţie şi actori români. Acțiunea se desfășoară în Rusia și în Franța, punând în paralel…
Gândul pozitiv al zilei: Printr-o pregătire temeinică şi o planificare atentă reuşesc să fac eficient şi cu succes ceea ce îmi propun. Rugăciunea zilei: Doamne, dă-mi răbdarea şi perseverenţa de a mă pregăti aşa cum trebuie pentru ceea ce am de făcut. Citatul zilei: Abraham…
Gândul pozitiv al zilei: În fiecare zi am şansa de a aduce o rază de lumină în viaţa mea şi a celor pe care îi preţuiesc. Rugăciunea zilei: Doamne, ajută-mă să abordez fiecare nouă zi cu o minte înţeleaptă, cu un suflet mare şi un…
Mi-am amintit de pilda talanţilor în ziua în care îmi căutam talentul. Nu e greu de observat asemănarea fonetică talant-talent. Nimeni n-a venit pe această lume fără un ”talant” anume, dar câți dintre noi suntem conștienți de el? Nu mai știm dacă-l mai avem sau…
Gândul pozitiv al zilei: Cred în forţa ce sălăsluieşte în interiorul meu şi mă folosesc de ea pentru a crea ce-i mai bun şi mai frumos în viaţa mea. Rugăciunea zilei: Doamne, ajută-mă să ţin minte că sunt aici pentru a creşte, pentru a mă…
Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi, şi le-a încredinţat avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat. Îndată,…
Gândul pozitiv al zilei: Fiecare minut pe care îl folosesc pentru a face o diferenţă în viaţa altei fiinţe umane mi se va întoarce înzecit. Rugăciunea zilei: Doamne, deschide-mi sufletul să simt nevoile şi suferinţele celor din jur, şi inspiră-mi faptele pentru a le putea…
Gândul pozitiv al zilei: Îmi influenţez pozitiv viaţa abordând-o cu o minte relaxată, curioasă şi deschisă la noi posibilităţi. Rugăciunea zilei: Doamne, ajută-mă să îmi focalizez cu consecvenţă imaginaţia pe ceea ce vreau să realizez, pe ceea ce îmi doresc să experimentez. Citatul zilei: “Schimbarea…
Comentarii recente