Foto: Photoxpress.com
Am observat că avem tendința să ne entuziasmăm foarte puternic atunci când ceva nou sau mult așteptat ni se întâmplă. Trăim intens acea clipă de îndumnezeire dacă ținem cont de originea cuvântului entuziasm (en+theos= în dumnezeu), după care urmează o cădere bruscă asemănătoare cu căderea într-o groapă pe care nu ai văzut-o deoarece mergeai cu spatele.
Entuzisamul e un dar pe care îl primim la început pentru a avea puterea de a porni la drum. E ca și cum ai primi o sticlă de apă la început de drum prin deșert. Dacă vei consuma apa în primele ore de drum, te vei stinge încet pe drum, însă dacă o vei consuma treptat, cu chibzuință vei ajunge departe.
Unde greșim când ne entuziasmăm? Nu greșim pentru că ne entuziasmăm, greșim pentru că uităm…Uităm să ne conservăm pentru ceea ce urmează, uităm să ne pregătim din timp pentru provocarea de a ne menține în mod constant energia de care avem nevoie pentru a reuși. Din păcate sentimentul de dezamăgire și de neputință care ne încearcă ulterior poate deveni atât de copleșitor, încât ajungem să asistăm fără speranțe la înmormântarea propriului vis.
Alteori însă ne ridicăm din acea stare și ne căutăm noi motive de a ne entuziasma, noi iluzii după care să alergăm, iar apoi cădem din nou. Avem nevoie de cădere așa cum avem nevoie de înălțare, dar mai mult decât atât, avem nevoie de acea putere de a ne detașa. A te detașa nu înseamnă a privi în altă parte sau a neglija, ci pur și simplu a te ridica deasupra gândurilor și emoțiilor tale.
Te detașezi atunci când știi că tu nu ești una cu entuziasmul chiar dacă îl experimentezi intens și nici una cu tristețea neîmplinirii care ți-a tăiat aripile. Tu ești dincolo de toate acestea, iar dacă la început le trăiești intens identificându-te cu ele, în următoarea etapă ajungi martor al împlinirii viselor. Pentru că adevărata împlinire nu va mai fi condiționată de realizarea unor obiective…
