Experimenteaza iertarea lui Dumnezeu

Email
Out of sight

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1:9-

Vrei să experimentezi iertarea lui Dumnezeu?

Modul cel mai potrivit pentru a porni pe drumul care duce către iertare, este prin a-ţi asuma total şi personal toată responsabilitatea pentru păcatele pe care le-ai săvîrşit. Nu mai da vina pe alţii. Nu-ţi mai acuza părinţii, societatea sau pe Dumnezeu pentru problemele tale. Spune doar atît: ”Doamne sînt vinovat şi am nevoie de iertare!”

Aşa cum ne descoperă cartea Neemia, aceasta este exact şi formula pe care cei din Iuda au folosit-o pentru a dobîndi iertarea lui Dumnezeu. După ce s-au uitat înapoi la acţiunile săvîrşite, ei şi-au însuşit păcatele şi au recunoscut că pentru ceea ce au făcut merită să fie judecaţi şi să primească pedeapsă, nu să fie iertaţi.

Dar cînd s-au întors la Dumnezeu cu sinceritate, umilinţă şi pocăinţă, Dumnezeu i-a iertat!
Pentru faptele pe care le-am săvîrşit şi noi merităm pedeapsa lui Dumnezeu. Dar cu toate acestea putem beneficia de iertare. Pentru că Dumnezeu este în acelaşi timp atît dreptate cît şi dragoste, de aceea şi noi putem avea parte de har şi de iertarea pe care n-o merităm.

Acest adevăr este subliniat de apostolul Ioan care ne spune că: „Dacă ne însuşim responsabilitatea pentru săvîrşirea păcatelor comise şi le mărturisim înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu ne iartă şi ne curăţeşte de orice nelegiuire”!

Eşti gata ca în această zi să-ţi asumi responsabilitatea faţă de toate faptele pe care le-ai săvîrşit şi mărturisindu-ti păcatele, să-ţi ceri iertare înaintea lui Dumnezeu pentru orice vinovăţie? Dumnezeu ne-a promis prin Cuvîntul Său că toţi cei ce-şi vor mărturisi păcatele vor fi iertaţi şi curăţiţi de orice nelegiuire, fiindcă iertarea este darul pentru care s-a rugat Hristos atunci cînd era răstignit pe cruce.

CÎND ÎŢI ÎNSUŞEŞTI RESPONSABILITATEA PENTRU PĂCATELE SĂVÎRŞITE ŞI LE MĂRTURISEŞTI ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU, PRIMEŞTI O IERTARE DEPLINĂ!

www.misiune.ro


Email

Facebook comentarii:

  • Alinn

    Am catutat ceva despre iertare si am gasit din intmplare postul tau! Dumnezeu mi-a vorbit prin ceea ce ai scris si a fost pentru mine o incurajare: la Domnul inca mai gasim iertare, desi nu am merita.

  • valeria hec

    imi era necesar absolut tot ce am citit pt. ca imi slabisera puterile si in loc sa ma rog Bunului pt. ajutor ma lasasem cuprinsa de indoiala,de teama si putin a lipsit sa nu cad in desnadajduire…slab credincioasa ce sunt ce m-as face fara tine si fara ceea ce tu ne trimiti tuturor?! binecuvantat sa ne fii drag inger pamantean!

  • Felicia

    Este placut sa primesti mesaje care sa te binedispune, sa te faca sa zambesti si poate sa vezi viata diferit.Sa ai ce le oferi la toti,numai bine.Multumesc.

  • Roxana

    Iti multumesc pentru frumusetea, lumina, bucuria, speranta pe care le aduci in viata noastra, in fiecare zi, draga Carmen!
    Sa-ti ajute Dumnezeu si sa-ti intoarca inzecit tot ce ne daruiesti!

  • mihaela diaconu

    cred ca cei ce primesc mesajele tale au intr-adevar nevoie de ele.Sunt putini cei ce cauta iubirea dar si mai putini sunt cei ce-o gasesc.LUMINA SI IUBIRE!

  • maria

    Doamne ajuta! Multumesc lui Dumnezeu pentru ca exista astfel de oameni!
    F.frumos si bine dozat

  • Gabriela Silvasanu

    Iti multumesc din sufletr ca existi draga Carmen!
    Esti un balsam al inimilor noastre!

S-ar putea să îţi mai placă

  1. Pastreaza o legatura zilnica cu Dumnezeu
  2. Mana buna a lui Dumnezeu
  3. Încrede-te în Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor tale

Recent adăugate