Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi i-a spus:
“Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.”
Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…
Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul”
Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înţeleg”
“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi”
