Adevărul, şi numai adevărul | Povestiri cu tâlc
Un fotbalist a fost chemat în instanţă ca şi martor. Era unul dintre acei jucători care nu ies în evidenţă, recunoscut pentru extraordinara sa modestie.
Cu mare jenă s-a îndreptat spre boxa martorilor, a jurat să spună adevărul, tot adevărul şi numai adevărul, după care a început să răspundă la întrebările preliminarii…
“Eşti jucător de fotbal?”
“Da, domnule, sunt.”
“Eşti talentat?” Fotbalistul s-a oprit pentru moment, şi a privit stingher prin sală. În cele din urmă, şi-a luat inima în dinţi şi a răspuns.
“Sunt un foarte bun fotbalist, probabil printre cei mai buni din ţară.”
Toţi cei prezenţi în sală au izbucnit în râs.
După proces, antrenorul l-a chemat pe fotbalist la el, spunându-i că a fost foarte surprins de lăudăroşenie lui.
“Ce puteam eu să fac, domnule antrenor?”, a răspuns trist jucătorul. “Eram sub jurământ.”
Fiecare dintre noi simţim în adâncul nostru că avem ceva minunat în noi, că suntem unici şi deosebiţi. Oare cum ar arăta viaţa noastră dacă am avea şi curajul să recunoaştem acest lucru şi să ne asumăm responsabilitatea pentru valorificarea a ceea ce suntem cu adevărat?
