Cei opt prinţi

Email
Cei opt prinţi

Foto: Joshua Davis ~ Flickr.ocm

RECUNOŞTINŢĂ

Astăzi a fost frumos.
Ziua de azi mi-a adus seninătatea sufletului şi a minţii.
Mi-a dat de mâncare şi îmbrăcăminte.
Mi-a dat încă o dată posibilitatea de a sluji alţi oameni.
Mi-a adus liniştea sufletească şi eliberarea de toate temerile.

Pentru aceste binecuvântări, vă sunt recunoscător, Prinţi Călăuzitori, vă sunt recunoscător deopotrivă tuturor, pentru că m-aţi ajutat să descurc iţele încurcate ale vieţii mele trecute, eliberându-mi astfel mintea, sufletul şi trupul de toate cauzele şi efectele fricii şi ale dezbinării.

Prinţ al Prosperităţii Materiale, îţi sunt recunoscător că mi-ai ţinut mintea racordată la conştiinţa opulenţei şi a belşugului şi ai eliberat-o de teama de sărăcie şi lipsuri.

Prinţ al Sănătăţii, îţi sunt recunoscător că mi-ai ţinut mintea racordată la conştiinţa sănătăţii, furnizând astfel mijloacele prin care fiecare celulă a corpului meu şi fiecare organ să fie alimentat cu un flux de energie cosmică, suficient de mare pentru a-i acoperi nevoile, realizând un contact direct cu Inteligenţa Infinită, suficient pentru distribuirea şi aplicarea acestei energii în locurile unde este necesară.

Prinţ al Păcii Minţii, îţi sunt recunoscător pentru că mi-ai păstrat mintea liberă de orice inhibiţie şi autolimitări, prin aceasta furnizându-i corpului şi minţii mele odihnă deplină.

Prinţ al Speranţei, îţi sunt recunoscător pentru îndeplinirea dorinţelor zilei de azi şi pentru promisiunea că îmi voi atinge scopul de mâine.

Prinţ al Credinţei, îţi sunt recunoscător pentru călăuzirea acordată; pentru că m-ai inspirat să fac ceea ce-mi era de folos, dar şi pentru că m-ai întors de la acele lucruri care, odată făcute, s-ar fi dovedit dureroase pentru mine. Ai dat putere gândurilor mele, avânt acţiunilor mele şi înţelepciunea ce mi-a permis să înţeleg legile naturii, ca şi judecata ce m-a făcut capabil să mă adaptez la ele în spiritul armoniei.

Prinţ al Iubirii, îţi sunt recunoscător că m-ai inspirat să-mi împart bogăţiile cu aceia cu care m-am întâlnit astăzi; pentru că mi-ai arătat că doar atât cât voi jertfi voi putea păstra. Şi-ţi sunt recunoscător, de asemenea, pentru conştiinţa iubirii cu care m-ai înzestrat, pentru că ea mi-a îndulcit viaţa şi a făcut plăcute relaţiile cu cei din jur.

Prinţ al Romantismului, îţi sunt recunoscător că mi-ai dat spiritul tinereţii, în ciuda trecerii vremii.

Prinţ al Înţelepciunii, eterna mea recunoştiinţă pentru transformarea în valori nepreţuite şi de durată a tuturor eşecurilor trecute, a tuturor înfrângerilor, a erorilor de judecată şi de acţiune, a tuturor neliniştilor, greşelilor, dezamăgirilor şi a adversităţilor de orice natură; aceste valori constau în bunăvoinţa şi abilitatea mea de a inspira pe cei din jur să fie stăpâni pe ei înşişi şi să-şi folosească puterea spiritului pentru a obţine bogăţiile vieţii, furnizându-mi astfel privilegiul de a împărţi toate binecuvântările mele cu cei pregătiţi să le primească şi, prin aceasta, îmbogăţind şi înmulţind binecuvântările mele proprii prin beneficiile aduse celorlalţi.

Îţi sunt de asemenea recunoscător pentru că mi-ai dezvăluit adevărul că nici o experienţă omenească nu trebuie să devină un lucru inutil; că toate experienţele pot fi transformate în servicii folositoare; că singura putere peste care deţin controlul este puterea gândului; că puterea gândului poate fi transformată în fericire prin voinţă; că nu există limitări ale puterii gândului meu, în afara celorlalte create de gândul meu.

Fragment din Napoleaon Hill (Secretul Bogăţiilor)
Foto: JoshuaDavisPhotography.COM, on Flickr


Email

Facebook comentarii:

  • luciana capusan

    Recunostinta vine dintr-o minte limpede si un suflet curat. Cind ai recunostinta fata de o persoana inseamna ca ti-ai dat seama ca te-a ajutat. Daca am putea sa constietizam ce a facut si face DUMNEZEU pentru noi toti, ne-am intoarce cu recunostinta spre EL in fiecare zi din viata noastra. Nu exista rezonanta mai mare in nici un cuvunt rostit ca si in numele,,ISUS HRISTOS” si ,,DUMNEZEU” . Asadar sa venim cu RECUNOSTINTA in fata Celui din mila si dragostea carui traim.Sa ne rugam cu multumire si sa rostim numele CREIATORULUI astfel atragem asupra noastra binecuvintarea . Cea mai scurta rugaciune este DOAMNE AJUTA-MI , si o putem zice chear mergind pe strada sau lucrind. Fie ca DUMNEZEU sa ne dea intelepciune si noi sa venim cu recunostinta mulumind-ui neincetat……

  • ludmila

    Carmen draga, ca o eleva silitoare ma grabesc sa citesc ce ne propui, ca o eleva executoare fac tot ce spui. Ma simt in Academia Omeniei ( asa o numesc), creata de tine, bine si utila prin participare, prin documentare si informare. Apreciez munca ta pentru ca ai stiut sa aducu din valori ale spiritualului cand cel mai mult avem nevoie.
    Este o Institutie educationala cu adevarat. Poate te gandesti ceva si pentru copii.
    Prin ei vom vedea, mai bine, lumea cu ale ei necazuri si bucurii.

  • http://valerie.ro Valerie

    Un fragment foarte frumos, mi-a inseninat ziua!
    Valerie a postat recent..Concursul lunii septembrie – aduna cei mai multi prieteni

  • INA

    Nu am cuvinte pentru ceea ce faci,pot sa spun doar atit e FANTASTIC,iti multumesc din inima,cu mult drag Ina

  • Mada

    Buna Carmen!De ceva vreme nu mai primesc mailu-rile de la o zi buna!!:…si nu imi pot da seama dece?!?!

  • Carmen

    Buna Dumitru,

    Multumesc pentru mesaj. Nu a fost problema tehnica, am simtit nevoia sa imi iau si eu liber de Pasti si sa stau cat mai departe de calculator.

  • http://www.terraclub.webgarden.ro dumitru

    Multumesc ptr. toate lucrurile frumoase si sincer primesc aceasta ca pe o hrana pentru minte si suflet.De doua zile nu am mai primit nimic(3 si 4) sper ca nu este nimic decat o mica problema tehnica. Cu multumiri Dumitru

S-ar putea să îţi mai placă

  1. Fii recunoscator
  2. Picatura si oceanul
  3. Pur si simplu magic

Recent adăugate