Puterea de a schimba vieti

Numele meu este Velichea Bianca ,am 17 ani si vreau sa va prezint un scurt fragment din viata mea relativa si trista in acelasi timp a copiilariei mele… ”Oare boala ma adus in situatia asta ? asa dificila ? Boala pe zi ce trece imi aduce numai suferinta,… find un copil mi-ar placea sa fiu ca cei de varsta cu mine .Dar pentru mine totul e foarte greu nimic nu mai este ca in trecut .Parca trece o vesnicie pana cand adorm dar totusi am invatat ca in profida boli mele pot face si lucruri obisnuite pe care le face un copil sanatos .Ma straduiesc sa fac tot ce imi sta in putinta dar trebuie sa imi recunosc limitele de bun simt .Nu am sa las boala sa imi dirijeze viata niciodata cu toate ca mai sunt zile in care nu ma pot ridica din pat si merg in genunchi …..Familia mea mi-a promis de la inceput ca cel mai mare privilegiu pe care il, poate avea este sa aibe grija de familia mea . Gandul ca sunt bolnava ma macina foarte mult dar nu pot renunta sa ma gandesc si la cei din jurul meu .o inima vesela si putin ajutata poate creea o viata frumoasa chiar daca sunt mult prea mult diferita ,stiind ca viitorul imi va rezerva un scaun cu rotiile dar ma gandesc ca IISUS fiul Domnului a fost badjocorit si batut in cuie ….nu a ramas asa s-a rugat la Dumnezeu si eu voi face la fel concentrandu-ma la un viitor fericit ajutata de ceilalti din jurul meu” … si aici incerc sa inchei ”mica poveste” a vieti mele desi adevarata poveste este mult mai lunga si grea dar asta nu ma impiedica sa arat cine sunt cu adevarat ……http://savebianca.blogspot.com

Ma bucur sa stiu ca sunt oameni care inteleg motivul pentru care am luat copiii, dar mai ales Cine este Cel care ne ajuta .
Nici cel rau nu doarme…insa, chiar daca va castiga o batalie, victoria este a Domnului. ..
Am sintetizat evolutia copiilor in cateva randuri si fotografii…daca doriti, aici puteti vedea cum au fost copiii si cum sunt in prezent http://www.copilarieregasita.webs.com/niciodatasinguri.htm

Fiti binecuvantati!

Am plans citind acest gest pe care multa lume a uitat sa il faca: sa creada in Dumnezeu cu adevarat si sa inteleaga ca prin El totul e posibil. Nu am cuvinte sa spun cat sunt de impresionata de curajul acestor doi oameni si de rezistenta lor in fata obstacolelor vietii. Nu e usor sa cresti un copil, dar imi inchipui cat e de greu sa cresti 6.

Sa va dea Dumnezeu sanatate sa ii puteti creste in continuare. Sunt sigura ca ceea ce dumneavoastra ati facut, doamna invatatoare, foarte putini oameni au facut. Si sunt la fel de sigura, ca Dumnezeu a avut planul Lui cu dumneavoastra si cu acesti copii minunati care au meritat din plin o noua sansa de la viata si ca rasplata dumneavoastra va fi nemarginita in Imparatia Lui.

http://www.ajutadininima.info/index.php?option=com_content&view=article&id=81:velichea-bianca&catid=37:ajuta-i-au-nevoie-de-tine

Ceva extraordinar! Mai exista si oameni , mai au si suflet si credinta nu se rezuma totul la meschinariile vietii! Dumnezeu sa va ajute si pe mai departe.

Felicitari acestei doamne invatatoare,am ramas fara cuvinte,rasplata cea mai mare este zambetul acestor copii…nota maxima!

am plans citind povestea.Felicitari,dna invatatoare!

Felicitari doamnei invatatoare pentru gestul superb pe care la facut.Sunt sigura ca Dumnezeu o v-a rasplatii pentru asta si mai stiu ca a facut acest lucru fara a astepta ceva in schimb in afara de iubirea acelui copil pe care l-a ajutat sa vada lumea cu alti ochi .As dorii s-o cunosc ,imi doresc sa pot cunoaste asemenea oameni care ne pot inpartasi din experienta lor de viata, de la care avem ce invata.Inca o data felicitari!

Trist…foarte trist….pentru copiii dar mai ales maturii care traiesc singuri….care n-au avut sau n-au curajul unei asemenea fapte.Copii abandonati in astfel de institutii sant cei care ar fi putut ajuta pe cei ce populeaza asezamintele mizere si sarace in sentimente care se numesc “azile de batrani”. Ce nu le-am dat copiilor in tineretele noastre,ne rasplatesc ei la apusul vietii.

O poveste adevarata de viata. Impresionanta si reala.Daca am fi mai multi capabil de asa o fapta.Egreu, suntem nepasatori , indiferenti si dam vina pe viata pe care o traim .O natie care tot timpul ne gasim scuze ,trist dar adevarat.

O poveste care m-a impresionat pana la lacrimi! Pentru o clipa am reusit sa simt ceea ce se ascundea in spatele comportamentului lui Emanuel! Sper ca Dumnezeu sa va rasplateasca rabdarea si bunatatea pe care a-ti avut-o cu acest micut!