Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.
Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:
La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.
La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.
Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:
Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele…
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile.. Este povestea celor 1000 de bile.
***
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:
Ø un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta -75 de ani;
Ø am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om;
Ø deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55×52, adică aproape 2900 de sâmbete;
Ø am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă. Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă.. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă…pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.
Bună dimineaţa şi … la revedere!
***
În liniştea care a urmat ai fi putut auzi până şi căderea unui ac pe podea. Aşa cum v-am spus, această poveste a fost una dintre acele lecţii pe care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin. Şi e o lecţie pe care eu am învăţat-o..
Mulţumesc Gabriela pentru incurajări. Am încercat timp de 1 an de zile tot ce mi-ai recomandat dar în zadar.Anul acesta in mai a împlinit 1 an de zile de cînd m-a lasat singura. Am luptat cu mine însămi în toate felurile posibiile , tratament, consiliere psihologica, biserică. Am fost o femeie foarte puternica, acum nici nu ma recunosc cum am putut să ajung,cît de slaba sunt pentru că nu ma pot mobiliza. Pur si simplu am ajuns la concluzia ca nu pot trai fara el. Mulţumesc inca odata ca ai rabdare sa ma asculti. Lia
Lia,te inteleg foarte bine.Acum doi ani si ceva era sa-mi pierd si eu sotul.Din fericire,l-am dus repede la spital,a fost operat si a scapat.
O luna si ceva,cat timp a fost internat,am mers in fiecare zi la biserica sa ma rog pentru el,plus de doua ori pe zi la spital.Lucrez,dar in momentul acela nu mai conta nimic altceva-nici micile ciondaneli,nici disputele pe telecomanda.Suferisem si eu niste operatii cu cativa ani inainte,dar boala lui m-a afectat mai mult decat a mea.Pur si simplu nu-mi pot imagina viata fara omul care afost prezent de cate ori am avut nevoie de el.
Imi pare rau ca am adaugat ceva in plus la intristarea ta si senzatia de vid pe care o resimti in fiecare clipa.Mai cunosc femei ca tine.Poate ca ar fi bine sa petreci mai mult timp in afara casei,chiar si sambata dimineata.Sa bei cafeaua cu o prietena.Sa colinzi magazinele,piata,chiar daca nu cumperi nimic.Sa faci lucruri pentru care n-ai avut timp pana acum.
Curaj si mergi mai departe.Dumnezeu ne da asemenea incercari ca sa ne supuna la diverse probe.Cu siguranta sotul tau te priveste de undeva fara ca tu sa-l vezi,si asteapta sa fiti iar impreuna.
Carmen, esti un OM extraordinar!
Felicitari! Multumesc pentru TOT.
O adevarata lectie de viata. Multumiri pentru toate povestile cu talc. Carmen, esti un OM extraordinar!
Felicitari!
pentru mine nu mai conteaza numarul bilelor.am ramas singura.sotul meu a murit intr-o zi frumoasa de duminica.de atunci nu mai iuibesc duminicile ,nici simbetele si… de fapt nu mai iubesc nimic.nu mai mai poaye bucura nimic.a trecut 1 an si 3 luni de cind am ramas singura si de atunci pentru mine totul s+a naruit.ma simt goala in sufletul meu, ma simt fara nici un rost, nu mai sint eu.am fost impreuna 41 de ani. nimeni si nimic nu ma poate ajuta. este ingrozitor de rau.
Cred ca e extrem de dureros si neplacut o astfel de pierdere. Ai putea incerca sa il ierti ca te-a parasit , sa ii fii recunoscatoare pentru momentele pe care ti le-a oferit de-a lungul vietii, sa regreti pentru el fapul ca nu are aceeasi sansa ca si tine sa fie prezent in aceasta lume cu bucuriile si necazurile ei, ca nu poate vedea lumina soarelui, ca nu se poate bucura de frumusetea florilor, ca nu se poate bucura de rasetul unui copil, ca nu se poate bucura de o zi frumoasa si insorita si de multe alte lucruri placute pe care viata ni le ofera. Cred ca ai putea sa te bucuri si pentru el de toate acestea si sa fii recunoscatoare cu tu ai fost aleasa sa ii transmiti prin gandurile si simturile tale toate bucuriile si frumusetile vietii de care acum numai tu ai parte iar el nu. Cred ca asta l-ar face si pe el mai fericit intrucat sunt convins ca el nu vrea ca tu sa suferi.
o lectie de viata pe care am primit-o in dar chiar de ziua mea de nastere…….. Iti multumesc mult Carmen…. de azi sunt o persoana mai bogata spiritual.
Recitesc”Povestea celor 1000 de bile”si de fiecare data plang ca un ,,copil de 59 de ani,,
M-am lasat dus de aritmetica povestii si povestea mea este povestea celor 842 de bile,incepand de azi 15 august 2009.Bunul DUMNEZEU a ingaduit ca cele 3058 de bile sa se afle in cosul “vietii” mele.
Multe dintre ele nu au avut ,,consistenta maturitatii,,pentru asta am ,,pretul a fost platit,,
Cred ca acum nu este tarziu(La DUMNEZEU nu este niciodata tarziu) sa dau fiecarei bile ceea ce Dumnezeu a asteptat de la mine mereu.
Carmen ai demonstrat ca in tot ce faci este SUFLET si DUMNEZEU. Dumitru (sambata 15 aug.2009)